deci, castellucci...

2 aprilie, Barbican Theatre
Castellucci-Inferno
pe scena scris cu litere din neoane, mare, palpaind : INFERNO



dispar pe rand literele, apare castellucci care zice: My name is Romeo Castellucci.
Si niste namile in negru aduc 5 caini lupi, ii prind in lant la buza scenei, si aia incep sa latre isterici si sa se miroasa. Alta namila in imbraca pe luci in constum gros gros de dresaj si in scena apar 3 dulai care il musca peste tot. latraturi, muzica asurzitoare.





next: un acvariu cu copii care se joaca, microfoane inauntru, auzim zbieretele lor, tot mai tare, insuportabil. apare Andy Warhol care face poze cu polaroid cu blitz la public.
next: andy ia un craniu, apare un copil cu minge de baschet, andy sta langa el, mai face o poza cu polaroidu, pune craniu pe jos, craniu e sfaramat de o structura verticala coborata de la shtanga
next, o tona de oameni in culori de United Colors of Benetton, se prabusesc pe jos, cate unu inainteaza si ia mingea de baschet, poza, cade pe jos si tot asa. rauri rauri de oameni



next: poze de familie - batran cu batrana, mama cu copilas, cuplu tanar, familie, familie cu tot cu bunici - pozeaza zambitor si imi aduc aminte de pozele din revistele Turnul de Veghe distribuite de martorii lui Iehova. apoi familiile incep sa se sugrume, mosul pe baba, mama pe copil, iubit pe iubita, bunic pe nepot. inferno.



next: insirarea operelor lui warhol. scris mare: my name is andy warhol.
next: cal adus in scena cu dresor, din crupa i se 'scurge' o substanta rosie cu impresie de sange, dar vedem cum s-a facut jmekeria, penibil
next: pian in foc (era cazul de niste piro piro)
next: andy mai apare, mai face o poza

boring. wannabe. fitzos. muzica folosta intr-una. nu atinge. nu-mi spune nimic. ma doare capul. insiratura de mijloace spectaculare. cateva lucruri bune. cateva lucruri destepte. multe random. aluzii. iluzii. ma enerveaza. zic: castellucci asta e un fanfaron.



dupa cateva zile imi dau seama ca era ceva in spectacolu ala. nu stiu ce. pentru ca all in all parea gratuit. si nici macar catchy nu era. poate faptul ca mi-am facut asocierile cu pozele de familie fake, din reclamele la asigurari de sanatate si medicamente. si cubul cu copii isterici.

8 aprilie, The Barbican
Castellucci - Purgatorio


prea tare
ma duc direct de la aeroport, nu am timp sa ma enervez pe drum pe castellucci asta wannabe
ajung cu 5 minute mai tarziu
pe scena un decor de viloaca, bucatarie, mama toaca morcovi, copilu sta la masa. se aude in difuzor fiecare zgomot de cutit, fiecare fosnitura. in fata scenei e o panza fina, aproape transparenta care te face sa simti ca te uiti la televizor. pe panza e proiectat text. text din ce vorbesc si indicatii de actiuni. in viitor. cu cateva secunde inainte sa fie facute. fara sa implice emotii. doar actiuni (el ia painea de pe masa, el o saruta, el nu reactioneaza la pana de curent, el cere palaria, el cere palaria din nou, ei petrec o dupamiaza minunata impreuna, el se duce in camera copilului etc etc)



next: camera copilului, copilul se ascunde in dulap. intreaba daca vine tata
next: living, noapte, copilul coboara si gaseste un robotel supradimensionat, robotelul cu care se juca mereu



next: tata vine acasa, mananca, o pupa pe mama, totul e plicticos, ca intr-un film american de familie. fara coloana sonora, doar cu zgomotele pe care le fac ei si cu proiectiile din text.
tata vrea sa se joace cu copilul. copilul nu are nici o reactie. tata isi pune o palarie de cowboy. merg in camera copilului. nu vedem nimic. citim ca se joaca si ca se distreaza. auzim gafaielile tatalui.
se ridica toata casa si apare o lentila uriasa, in fata careia sta copilul, si prin care vedem detalii de plante si petale, iti creeaza o senzatie incredibila. petalele devin tot mai scorojite, mai uscare, mai scarboase. in final, printre ele apare tata.







copilul devine mare. aceleasi haine. tata acum e retardat. are gesturi de cowboy retardat. copilul il imobilizeaza si il incaleca.
in fata lor un cerc din sticla, care are inauntru o plasma transparenta si in care se rotesc doua pete. un dispozitiv care improasca tot mai multa vopsea neagra, pana cand toata sfera devine neagra, exact ca si atunci cand cerneala se disperseaza in lichid, la inceput e frumos, apoi tot lichidul devine negru.




copilul devine si el retardat, are aceleasi gesturi ca tata-cowboy, incearca sa impuste in jur si apoi se zbate in patru labe ca un taur in delir.